Manastirea Bănceni, regiunea HERȚA, Bucovina

Despre ținutul românesc  HERȚA din nordul Bucovinei cunoaștem prea puține. Cert este că la acestă ora acolo trăiesc 90% români. Conform WIKIPEDIA: Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop - Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie. Conform recensământului efectuat de autoritățile ucrainene în anul 2001, populația raionului Herța era de 32.316 locuitori, fiind împărțită în următoarele grupuri etnice:
In Comuna BĂNCENI, 25 km de la Cernăuți,  s-a construit timp de 20 de ani o IMPRESIONANTĂ MĂNĂSTIRE ROMÂNEASCĂ, operă de arhitectura, unde spiritul românesc este menținut la idealuri înalte. Este indicat a fi trecut ca loc de pelerinaj sau de vizitat

Vezi fotografii cu: Manastirea Bănceni (Herța)

și

http://florina.megablog.ro/2011/05/28/manastirea-banceni-din-ucraina/ despre: ”Un părinte român din Ucraina, Părintele Mihail, are grijă de 140 de copii orfani, unii având şi handicap! Cred că şi cei mai împietriţi vor fi înmuiaţi de aceşti copilaşi!”

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Universitatea din Cernăuți